Secretele străzii Armeneasca…

Cu ce este interesantă strada Armeneasca? Cu aceia că aceasta denumire ce este prezentă pe cele mai vechi hărţi din cele ce s-au păstrat pina in zilele noastre, persistă şi astăzi. Încă 200 de ani în urmă, cînd tot oraşul nostru se încadra în perimetrul străzilor P.Rareş, A.Pann şi rîului Bîc, hotarul sud-estic era str. Armeneasca. Însă nu era acea, care se numeşte aşa în zilele noastre, dar cea care se afla mult mai jos – astăzi pe ea e situată biserica Armenească (an. 1803)..).

Dar şi contemporană strada Armeneasca e destul de veche, partea ei de jos există de la începutul sec.19, deşi informaţii istorice despre cum se numea nu s-au păstrat. Partea de sus a străzii a apărut mai tîrziu, conform planului de dezvoltare al Oraşului nou din anul 1817. In anii 70 din sec.19 ea restringea Gospodăria armenească (“Grădina armenească”, mai tîrziu separată cu str. Bulgară), ce ocupa 4 cartiere – între contemporanul bd. Ştefan cel Mare, str. 31 August şi Tighina. Autorităţile oraşului au degajat comunei armeneşti un teritoriu separat deoarece era una dintre cele mai numeroase diaspore de familii, strămoşii cărora au apărut in zona noastră înca din sec.15.

Înca 50 de ani în urmă pe ea răbufnea tramvaiul. După al II razboi mondial primele tramvaiuri, ce mergeau pe sinele restabilite, circulau pe str. Armeneasca (linia se numea Armeană – Pavloviana) şi de la gară pînă la Universitatea de medicină. Pentru prima data sinele au aparut pe strazile pietruite înca la sfirşitul sec.19. Din 1889 in Chişinău în calitate de transport public circula ecvestrul de cale ferată. Vagoanele cu pasagerii erau trase de căi pe sine. Dar in 1913 tramvaiurile din Chişinău au fost trecute pe tracţiune electrică. Acest zingănit de tramvai îl ţine minte una dintre cei mai vechi locuitori al oraşului nostru Olga Aidieasevici, profesor de categoria 1, pedagog cu un stagiu de lucru de 35 ani. Ea ţine minte că la sfîrşitul anilor 30 pe această stradă în general erau magazine, la colţt cu intersecţia principală – o clădire întortocheată cu rezalite, medalioane şi acoperiş figurativ, mulţi ani în clădirea aceasta se afla o farmacie. Acolo unde strada Armeneasca se intersectează cu strada Bucureşti – cîndva se afla atelierul de reparaţie a încălţămintei “Andrieş”, era situată cofetăria lui Alexei Filatov. Şerbeturi - de cafea, ciocolată, fructe, dar şi prăjituri, îngheţată, apă carbogazoasă, bomboanele de casă, aveau success printre chişinăuieni. Cînd timpurile s-au schimbat şi în locul acesta a apărut frizeria de stat, în republica a apărut fabrica Bucuria, Filatov a devenit unul dintre angajaţii ei şi se zice că unele din recetele lui au stat la baza produselor acestei fabrici.

In perioada postbelica pe strada Armeneasca, mai jos de Kogâlniceanu a fost deschisă şcoala de seară, iar la intersecţia cu strada Şciusev - şcoala pe linga fabrică, unde întotdeauna se îngrămădeau băieţii în uniformă. Şi mai jos pe strada Armeneasca mai des se întîlneau domnişoarele şi doamnele, deoarece în clădirea atelierului de reparaţii pentru haine se efectua reparaţia ciorapilor.

Intrarea în piaţa centrală, ce astăzi e in reconstrucţie, este încă un punct istoric al străzii Armeneşti. Aşa numită piaţa nouă a fost deschisă in 1825. Acolo se efectua comerţul cu produse alimentare şi industriale. În anii de foame după război aici se făcea piaţa de vechituri. Orăşenii se deplasau încolo cu veselă, covoare, enciclopedii, cărţi de interpretări de visuri şi alte cărţi cu cartonaje vechi, şi se întorceau cu o jumătate de pîine sau o stecluţă cu ulei. Lucrurire frumoase, ce nu aveau valoare practică, reuşeau să fie vîndute. Ca de exemplu o păpuşă din porţelan în rochie elegantă cu cărucior şi “zestre”.

Dar haideţi să ne plimbăm pe strada Armeneasca de astăzi. Aici sau păstrat multe clădiri ce au supravieţuit pe constructorii săi şi primii proprietări. 26 din ele, fără a lua în consideraţie clădirile ce ies pe strada Armeneasca, au adresa de traversare a ei, sunt recunoscute ca monumente de arhitectură istorice. În partea de sus a străzii sau păstrat clădirile în stilul modern (de exemplu casa cu numărul 2) construite la mijlocul sec.20, ele sunt monumente de valoare locală, ca exemple tipice de construcţii al Chişinăului din perioada aceasta. Clădirile cu numărul 96 si 96-B (astăzi acolo se află procuratura) - sunt monumente de valoare naţională precum şi casa la colţul străzii Armeneşti cu adresa Alexandru cel Bun, 38. Ea este inclusă în reestrul monumentelor de istorie şi cultură ca casa tipică pentru arhitectură istorică orăşenească al Chişinăului din sec.19. Proprietarul ei – Mihail Zoti, greac dupa origine, în anii 80 din sec.19 a fost deputat al Consiliului local de la comuna grecească. În anul 1940 clădirea a fost transmisă şcolii primare. Astăzi aici se află filiala Centrului republican pentru copii şi tineret ARTICO.

Pe adresa Armeneasca 77 s-a păstrat clădirea unde posibil a fost prima bibliotecă publică. Clădirea de la început sa construit pentru exploatare publică şi nu una private. Clădirea este ridicată în primul deceniu al sec.20. Proprietarul inţial nu este cunoscut.

Dar cel mai misterioas şi nepatat de cercetatori şi care necesită protejare din partea statului, este subiectul de la care se trage strada – Cimitirul Armenesc, denumirea căruia a provenit de la denumirea străzii, acolo a fost locul tradiţional de înmormintare a feudalilor moldoveneşti, iar de la inceputul sec.19 se numea pur şi simplu Orăşenesc. Data fondării lui nu este cunoscută, dar prima menţiune se întîlneşte în documente din anul 1811. Pentru prima data a fost împrejurat de perete in 1859. Acolo se înmormîntau intelectualii şi negustorii. Cu părere de rău, pietrele funerare vechi şi monumentele ce reprezintă valoare istorică şi culturală – ca modele de sculptură şi arhitectură - dispar unul dupa altul. Oare nu va disparea odată cu ele şi memoria despre trecut?

Toate articolele rubricii