Strada Aerodromului

Aeroportul din Chişinău, care primeşte aerobuze, care trimite pasagerii în Amsterdam şi Roma, Sankt- Petersburg şi Istambul, se află în suburbia de sud-est a Chişinăului, care se numeşte Revaca. Însă, în partea de nord a oraşului, la începutul bd. Kiev în sectorul Rîşcani este un scuar mic – o mică insuliţă, „scăldată” de trasee auto. Stînd pe aceasta, puteţi vedea începutul străzii Aerodromului, care coboară în jos spre Manejul de atletică uşoară, şi o stradelă cu acelaşi nume, îndreptată spre circ.


Ce denumiri stranii, dacă în apropiere nu este un aerodrom? Într-adevăr nu este. Şi nici urme nu au rămas. În schimb au rămas amintirile. Mai sunt încă chişinăuieni, care au zburat în Odesa, Bălţi, Tiraspol, Soroca, Lipcani, Leova, de pe aerodromul de la Rîşcani. Iar cei care s-au mutat printre primii în blocurile inalte a acestui cartier la începutul anilor 60, îşi amintesc: acolo unde acum stă un bloc cu 5 etaje (str. Dimo 1\1, în partea centrală a căruia era cafeneaua «Лакомка», iar acum sunt cîteva magazine mici), puteau fi văzute avioane mici, iar pe locul şcolii muzicale era pista de decolare. Într-adevăr, aeroportul actual a fost construit în anul 1961 cu scopul de a putea trimite avioane de pasageri şi mărfuri la distanţe de mii de kilometri (pe atunci acestea erau maşini de tipul Ан-10, АН-12, care zburau la Moscova, Minvody etc). Însă curse de pasageri se efectuau din Chişinău şi pînă în 1960.

Începutul oficial al istoriei aviaţiei R. Moldova este considerată data de 19 septembrie 1944 — ziua fondării unui detaşament avia şi în Chişinău, au fost aduse unităţi de transport de zbor По-2. Deoarece pe timpul războiului aproape toate drumurile au fost distruse (chiar din prima zi – pe 22 iunie 1941 la ora 4 dimineaţa bombardierele Не-111Н3, sub conducerea lui Paul Landman, au trecut Prutul şi de la distanţa de 500 metri au dat lovitura asupra căii ferate, unde se aflau trenuri cu armament şi ostaşi, au bombardat gara, aerodromul, apoi pe parcursul a 4 ani au urmat şi alte distrugeri de drumuri, poduri etc..). Aşa că, după război, din cauza lipsei căilor de comunicaţie, aviaţia civilă era foarte necesară. Şi iată, din septembrie 1944 de pe aerodromul civil al Chişinăului, amplasat pe locul de unde azi porneşte strada Aerodromului, cincisprezece По-2 deserveau liniile locale şi agricultura. În 1945 au apărut încă două Ли-2, care efectuau regulat zboruri la Moscova cu înbarcări în Kiev, precum şi în alte oraşe ale Ucrainei, staţiunile de la Marea Neagră şi Caucaz. În primul an de lucru al detaşamentului au fost deserviţi 750 de pasageri. În 1947 s-au deschis zboruri regulate prin Moldova, spre Odesa, în 1951 spre Simferopol, Soci, Minvody, Krasnodar, din 1954 de aici se zbura spre Leningrad, Harkov, Lvov. Astfel, în 1958 se numărau 73000 pasageri transportaţi. Aici erau întîlniţi şi oaspeţii înalţi, ca de exemplu, în 1959 – a sosit Patriarhul moscovit. Apoi, conform planului general de reconstruire a oraşului, sub conducerea R. Curţa, cartierele de locuit ale capitalei au trecut peste rîul Bîc, sectorul se dezvolta intens. Deaceia şi aerodromul a fost mutat la sud-est. Aşa a apărut strada Aerodromului şi s-a sfîrşit istoria de zbor a sectorului Rîşcani. Ar fi greşit să presupunem că aceasta a început în 1944, în legătură cu crearea detaşamentului de zbor. Acest loc pentru decolări şi aterizări a fost ales mai înainte!

Vîrstnicii, care îşi amintesc Chişinăul de pînă la război, afirmă că pe la sfîrşitul anilor 30de acolo zburau aeroplane. Îşi aminteşte Zinaida Cigrina (Aculova): “Unchiul meu trăia în suburbia oraşului, casa era pe un deal în apropiere de biserica “Constantin şi Elena” (nota red.: ridicată în 1777 pe mijloacele lui Constantin Rîşcanu), el cînta în corul bisericesc, dar lucra la aerodrom, care se găsea şi mai sus pe deal. O dată m-a luat şi pe mine şi am zburat cu avionul. Îmi amintesc că era vara, la o sărbătoare (nota red.: posibil, Ziua aviaţiei României, pe 17 iunie), şi fiecare doritor, contra plată, putea face un cerc deasupra oraşului. Pe atunci nu era podul peste Bîc, şi noi, locuid la Sculeanca, treceam rîul la strandul Ivancovo, treceam staţia de cale ferată Visterniceni şi mergeam încă mult pe jos. Îmi amintesc cum stăteam pe aeroport, aşteptînd să ne vină rîndul–doritori de ase ridica în cer erau mulţi. Îmi aminesc un teren drept, un avion mic cu două aripi paralele. Nu-mi mai amintesc dacă erau careva clădiri pentru pasageri şi dacă se efectuau zboruri regulate".

Iată şi întreaga povestire despre strada Aerodromului, pe care, pe lîngă clădirile anilor 60 au crescut şi plopii care sunt de trei ori mai înalţi decît clădirile, mai sunt în vecinătate şi case de locuit moderne şi confortabile, şi nimic nu mai aminteşte de aviaţie. Însă, dacă cineva deţine informaţii veridice despre istoria şi mai timpurie a aerodromului de la Chişinău, Vă rugăm să le împărtăşiţi şi tuturor cititorilor Free-time!

Material pregătit de Cudreavţeva Elena

Toate articolele rubricii