La început se numea Nemţească...

Armenească, Bulgară, Asiatică, Turcă, Evreiască, Siriană.…
În istoria Chişinăului au fost multe străzi cu denumiri etnice, dar majoritatea acestora au fost demult redenumite, iar altele au dispărut de tot. Una din denumirile care nu s-au păstrat – str.Nemţească, cea mai veche denumire a actualei străzi Serghei Lazo, care a primit numele aristocratului basarabean, eroul războiului civil în 1944. Pînă atunci, în perioada care începea cu anul 1931, se numea str. Marele Voievod Mihai, din 1924 pînă în 1931 – str. Principele Carol, iar mai înainte, în 1912 în legătură cu aniversarea a 100 ani de la alipirea Basarabiei la Rusia – a fost numită în cinstea locotenentului Ivan Inzov, dar denumirea ei iniţială din momentul apariţiei, adică mijlocul sec. XIX, era „Nemţească”.


Nemţii care au început a emigra masiv pe meleagurile noastre în 1814, deoarece din patrie erau goniţi de războaiele lui Napoleon, iar împăratul rus Alexandru I în 1813 a editat un manifest, care oferea drepturi şi privelegii coloniştilor, aceştea, în majoritatea lor, s-au stabilit în satele Basarabiei, prelucrând pământurile. Însă şi în Chişinău s-a stabilit o comunitate din cîteva sute de familii nemţeşti. În oraş era chirha luterană şi catedrala catolică. Chişinăuienii nemţi nu doar că s-au integrat în societate – multe nume au intrat pentru totdeauna în istoria oraşului nostru, printre care şi Carl Şmidt – primar de Chişinău, arhitectorii Osip Gaschet, Robert Curţ, care si-au adus aportul la imaginea oraşului... Aşa că nu e de mirare că în Chişinău a fost şi strada Nemţească, la care era alipită şi Piaţa nemţească, pe locul căreia la mijlocul sec. XX a fost construit stadionul “Dinamo”.


Fosta Nemţească, acum S. Lazo – este una din străzile „noi ”, aşezate după plan, care se întinde în linie dreaptă de la Kogălniceanu la Alexandru cel Bun, unde începe oraşul vechi cu topografia în forma pînzei de păiangen şi cu un relief hopuros. Iar la începutul străzii în scuarul care duce spre Valea Morilor stă o piatră enormă din granit, care a devenit cartea de vizită a Chişinăului. Este prima, instalată în anii 70. Cei drept, se afla aceasta la altă intrare în parc. Pe ea era montată o placă în cinstea lui L. Brejnev, din iniţiativa căruia a fost săpat artificial acest lac, el singur a pus mâna la săparea groapei. Cînd piatra a fost mutată, a fost scrisă altă placă - Scuarul Consiliului Europei, însă urma primei plăci a rămas. În scuar s-a păstrat un foişor vechi, în care în anii 60 ai sec. ХХ se arendau maşini mici pentru copii, conduse cu pedale, şi căluţi, care se mişcau după principiul bicicletei cu trei roţi, acolo în zilele de vară se plimbau părinţii cu copii. Iar la început, în locul unde a apărut biserica, era un teren de dans, care făcea mult zgomot serile.

Haideţi să coborâm pe stradă în jos. Cu numărul 1 este o casă cu două etaje cu coloane şi balcon, înconjurată de un gard îngrijit, – lucrată de arhitectorul A. Şciusev din 1916. Acum acolo este Institutul Justiţiei, dar a fost construită din hotărârea conducerii guberniei pentru două şcoli - №1 pentru băieţi, şi № 5 pentru fete. Între anii 1920 şi 1940 în această clădire era casa de copii. După al doilea război mondial faţadele au fost reconstruite, simplificînd puţin arhitectura, iar clădirea a fost transmisă Institutului agricol pentru facultatea de veterinărie.

Casa №2 – pe partea opusă a fost construită şi mai înainte. Terenul a fost cumpărat la licitaţie de Mitrofan Ceaikovski în 1873, iar în 1875 a ridicat aici o casă cu două etaje. În 1906 această casă a fost cumpărată cu 26000 ruble de Mănăstirea Curchi, aici fiind apartamentul vicariului Daniil, episcop de Acherman.

Pe strada S. Lazo sunt multe clădiri cu trecut istoric şi valoare arhitecturală. În anii 90 au fost declarate monumente de cultură şi istorie 23 de obiecte, dintre care 7 – de importanţă naţională. Acum o parte dintre ele au dispărut, altele sunt în ruine, cum ar fi casa №46, de exemplu, altele au avut mai mullt noroc. Cea mai remarcabilă clădire a străzii, şi cu o soartă bună, este clădirea cu două nivele „casa Mimi” la colţ cu str. Bucureşti şi anexa acesteia de pe str. Lazo (№7) – monumente de însemnătate naţională, restaurată după toate regulile datorită proiectului Uniunii Europene „Renaşterea integrată a oraşelor istorice”. Pînă în 1870 terenul mare aflat vizavi de Piaţa nemţescă era pustiu. După ce stăpânul a procurat fabrica de vinuri de la Mereni A. Mimi, la colţul străzilor a fost ridicată o vilă cu două nivele, elegantă şi chiar pompoasă, eclectică, ca majoritatea clădirilor din Chişinău a acelei perioade, dar cu preponderenţa elementelor de barokko, adică cu multe detalii de decor. Deşi casa se numără pe str. Bucureşti, №106, cu faţada principală dă în str. Lazo, iar clădirea de alături decorează str. Lazo cu faţada sa simetrică. De 100 de ani clădirea aparţine spitalului de copii. Mulţi îşi amintesc culoarea alb-azurie a acesteia, iar acum are o nuanţă de alb şi piersic – după cum a şi fost iniţial.

Strada nu se evidenţiază prin o unitate arhitecturală, dimpotrivă – reprezintă în sine o adevărată paradă a diferitor pasiuni a primilor stăpîni ai clădirii. Aici, pe lîngă imitaţia curentului barokko, se întîlnesc modele de eclectică, care combină clasica cu motivele populare (casa №9), bazată pe clasicism (casa №19, construită la sfârşitul secolului XIX de fraţii Talmaţki, dată în arendă pentru seminarul pedagogic de fete– monument arhitectural de importanţă naţională). Sunt şi case în stil modern (decorată cu sculpturi din piatră - №16) şi chiar gotică “adevărată”!

Puţin mai jos de str. Şciusev găsim casa № 10 (А şi Б). Prima informaţie despre construcţia pe acest loc datează cu 1857. Arhitectorul Constantin Kramarenco a ridicat acolo o casă de locuit cu 10 camere, după moartea lui în 1896 casa a fost cumpărată de negustorul Mihai Sârbu. Casa a suferit în timpul războiului, dar şi mai tîrziu nu a fost cruţată, dar s-au păstrat porţile monumentale, mai exact ancadramentul lor cu ornament sculptat.

Este interesantă şi diferită arhitectura străzii, aproape fiecare casă – chiar şi cele mai mici şi modeste au farmecul lor. Şi câţi oameni cu destine diferite au trăit în ele, au lucrat, au stat în vizită! Alături de plăcuţele care indică valoarea arhitecturală a clădirilor, stau şi inscripţiile memoriale, care informează despre complicitatea caselor la evenimentele istorice şi oamenii vestiţi. De exemplu, casa № 11– vilă orăşănească de la sf. sec. 19 – citim: “Aici a trăit primarul oraşului Chişinău Gherman Pântea”. El a condus oraşul în trei perioade: în 1923, 1927 – 1928 şi în anul 1932. În casa №13 (sf. sec. 19, eclectică cu elemente de neoclasici9sm), acum vopsită în culoare verde, a lucrat Gheorghe Malarciuc. Cunoscut scenarist de filme, (apropo, revenind la denumirea străzii– Gheorghe Malarciuc este autorul scenariului pentrui filmul „S. Lazo”, cunoscut jurnalist şi unul din iniţiatorii mişcării verzi în Moldova, care încerca încă în anii 80 să ridice problemele ecologiei şi care a deschis secţia de ecologie pe lîngă Uniunea Jurnaliştilor.

Din anul 1991 în casa dată se află oficiul Mişcării Ecologiste din Moldova, printre fondatorii de bază a căreia a fost şi Gh. Malarciuc. La intersecţia cu bul. Ştefan cel Mare– în faţa capelei Constantin şi Elena, depăşind linia roşie a străzii, se ridică clădirea „zgârâe-nori” a Ministerului Agriculturii, lucrarea arhitectorului chişinăiuan S. Şoihet, şi pe clădire este o placă în cinstea lui.

Mai jos de bulevard, unde strada aproape de oraşul vechi începe a se întortochea, luînd după sine faţade, care încep a fi cu un nivel, dar se termină cu două la sfîrşitul casei din cauza reliefului, clădiri interesante din punct de vedere arhitectural. Iată de exemplu, casa № 23, păstrată de la sfârşitul sec. XIX. Faţada de paradă a acesteia este modestă, dar stilată. Mai pot fi menţionate şi alte clădiri, dar ne oprim aici.

Mai adăugăm un singur lucru: nu e exclus ca strada numită iniţial Nemţească să fie iar redenumită. Iniţiativa de a o numi „7 aprilie”, a fost înaintată de primarul Dorin Chirtoacă în anul 2010.

Material pregătit de Cudreavţeva Elena

Toate articolele rubricii