Din Paris – cu dragoste. Victor Voinicescu Soţchi - Partea a II-a

Publicul larg cunoaşte actorii după filme, dar Dvs. aţi activat şi în teatru. Au fost roluri în teatru la care ţineţi şi azi?

- Fără nici o ezitare aşi numi rolul lui Romeo, din opera dramaturgului meu preferat W.Shekespeare ”Romeo şi Julieta” montată pe scena Teatrului Naţional, de maestrul A.BĂLEANU Şi bineânţeles rolul lui Harap Alb, din povestea lui I.CREANGĂ, cu acelaşi nume, montată în acelaşi teatru, de acelaşi regretat A.BĂLEANU. La fel aşi numi rolul principelui Felix IUSSUPOV, din piesa lui A.TOLSTOI ”Complotul imperatriţei”, în mizanscena renumitului regisor din oraşul St.Petersburg, Yan FRID, la Teatrul Naţional. Nu pot să nu mă bucur de rolul lui Carlo GOLDONI din piesa şi excelenta sa mizanscenă la Paris ”Gemenii veneţieni”, a regizorului şi scriitorului român Virgil TĂNASE, instalat ca şi mine, de mai mulţi ani în Franţa. Piesa lui V.TĂNASE este de fapt o adaptare în versuri, cu aceeaşi denumire, a lui C.GOLDONI. Acest spectacol a fost jucat pe mai multe scene din Paris şi din Franţa, precum şi la festivalul din Avignon şi în turneul teatral din Rusia, începând cu Moscova, Novgorod, SAMARA şi încheind cu scenele teatrelor din St.Petersburg.

Colaborarea cu care dintre parteneri – actori Vă trezeşte cele mai calde amintiri?

- Cum am menţionat mai sus şi ca să nu mă repet, toate întâlnirile, toate colaborările cu oamenii de mare talent sunt favorabile la forjarea propriei tale personalităţi. Respectul reciproc, toleranţa şi bunul simţ de înţelegere între partenerii tăi de muncă, la ce rang nu s-ar găsi ei, îţi dă o satisfacere şi o plăcere deosebită de-a continua lucrul început împreună. Toţi confraţii mei de breaslă, cu care ”Măria Sa Norocul” ne-a unit pentru realizarea unei opere de artă - merită pe deplin ca să fie menţionaţi ca cei mai buni, şi pentru a înşira numele lor, nu mi-ar ajunge spaţiu pe hârtie…

În pelicula televizată cu numele «Танцующий ангел» aţi jucat rolul bulgarului – solist al ansamblului de dans Anghel Stancev. Aţi jucat şi în filmul „Ночь над Чили“, filmat la Mosfilm de regizorul cilian Sebastian Alarcon. La sfîrşitul anilor 70, în patria lui nu doar acest film, despre revoluţia militară condusă de Pinocet, era interzis spre filmare,acolo nu se filma nimic.Întorcîndu-se în anii 90 în Cile, cînd Pinocet nu mai era la putere, şi în ţară se deschideau şcoli de cinematografie, Sebastian Alarcon a demonstrat studenţilor prima sa peliculă. Ei au rămaaas uluiţi, nu credau că filmul a fost realizat în URSS – atît de veridic şi veritabil era prezentată ţara lor. Actorii potriviţi „latinoamericani”– arau selectaţi din republicile de sud ale URSS, în fond majoritatea erau actori moldoveni. Aţi jucat de asemenea şi roluri de engleji ai epocii cavalerilor, greci, spanioli, induşi... Cei drept, primul rol principal jucat de Dvs.– un jurnalist moldovean începător („Pienele roşii”), unul dintre ultimele, cunoscute de noi, –un grăjdar bătrîn („Bătrînul ducea calul”) din colhozul moldovenesc. V-aţi născut la Floreşti, trăiţi la Paris. Vă identificaţi după apartenenţa naţională sau acest criteriu nu are importanţă pentru Dvs.?

- Dacă-mi permiteţi, aşi dori să pun accentul, de câte ori voi fi întrebat, pe faptul, că luând în considerare timpul în care am trăit şi trăim astăzi; unde nu ne-am fi aflat şi ce aer n-am fi respirat, ajungem mereu la aceeaşi concluzie, că tendinţa lumii la justa ei valoare, e tendinţa tuturor popoarelor spre libertate şi fericire. Spre o lume justă şi liberă. Mă simt acest om liber. Aspiraţiile şi sentimentele oamenilor din lumea întreagă sunt aceleeaşi, formele lor sunt diferite. Şi pentru a interpreta rolul unui om din alt colţ al planetei sunt necesare multe cunoştinţe şi informaţii precise pentru aproprierea formelor căutate. Un actor experimentat posedă aceste calităţi. Şi ca confirmare spuselor mele, mă refer la exemplul d-stră, în întrebarea pusă, când studenţii şcolii cinematografice din Cile, rămân stupefiaţi, descoperind ţara lor, filmată în suburbiile Moscovei sau a oraşului Bacu, recunoscându-şi compatrioţii, interpretaţi în majoritate de către actorii basarabeni şi de alte origini.

Care este imaginea Moldovei şi Chişinăului care o păstraţi în suflet?

- Va rog să nu-mi interpretaţi spusele contradictorii, căci considerându-mă cetăţean al lumii, personal, mă simt bine pretutindeni. Dar vă rog să-mi spuneţi, poate oare cineva, fie el şi Cetăţeanul Universului întreg, să dea uitării sau să şteargă pentru totdeauna din memoria sa, un colţişor tăcut şi liniştit, cu-n singuratic nuc, ce-şi pierde în fiecare an foile ruginite de soare, peste două morminte, în care dorm vecinic părinţii săi dragi ? În pământul Moldovei zace fratele meu iubit, cu care am împărtăşit naşterea atâtor roluri, zac strămoşii strămoşilor mei - cum aşi putea neglija acest colţişor, atât de sfânt şi scump, inimii mele ? Cum m-aşi lăsa de el, când în memoria multor spectatori mai sclipesc încă chipurile îndrăjite a personajelor mele, din celebrele filme a lui E.Loteanu, Gh.Vodă... Moldova este o parte din mine, este locul de unde pentru prima dată am scrutat infinitul Universului şi unde, copil fiind, m-am întrebat: cine sunt ?.. Acest răspuns nu l-am găsit nici astăzi…

În care locuri aţi dori să reveniţi, să rătăciţi?

- Pot spune că am călătorit mult şi am văzut multe. Lumea şi natura acestui Pământ sunt fascinante. Nu reuşeşti să savurezi o minune că-ţi apare alta şi mai minunată. E suficient să deschizi larg ochii şi să contemplezi... mai ales când sufletul îţi este dispus la creaţie. Un lucru mi-a părut curios. Trăiesc demult în Franţa şi drumurile vieţii m-au condus prin multe colţuri ale lumii, dar ciudat lucru; în visurile mele, vesele sau triste, acţiunea lor, toate frumuseţele văzute şi trăite cu adevărat, în visuri - se petrec tot mai des în Moldova, la Chişinău sau la Bălţi... Acolo, unde desculţ, călcam iarba caldă a colinelor verzi, acolo, unde m-am tolănit pe fânul proaspăt cosit şi adulmecându-l îmi părea că respir aerul parfumat al Paradisului... iar de departe, vocea mamei ne chema la masă.

În aprilie „Moldova- film”marchează aniversarea de 60 ani. Unii consideră că studioul cinematografic este patrimoniul republicii care trebuie restabilit. Alţii constată faptul că acesta practic nu mai există şi sunt gata să-l dea uitării. Din experienţa Dvs. la o mulţime de “fabrici de film”– „Moldova- film”avea un potenţial creativ profesionist, sau era doar o anexă sovietică artificială ataşată culturii moldoveneşti, care s-a distrus odată cu prăbuşirea imperiului, şi nu trebuie regretat acest fapt?

- Ar fi o injustiţie nemaipomenită nu numai să procedăm astfel, ci doar să ne fi trecut prin minte acest gând trivial! Astăzi imaginea a devenit scrisul de altă dată. Şi istoria contemporană se scrie în imagini. Cum ar putea o ţară, cât de mică şi cât de săracâ ar fi ea, să nu-şi înregistreze propria istorie în filmele documentare, în filmele artistice, reflectând în ele aspiraţiile unui popor, cultura lui, nâzuinţele lui, înregistrând pentru generaţiile viitoare clipele febrile a acestui timp in schimbare ? Cine le va face pentru noi ? Micul studiou ”Moldova-film” din anii 60, devenise în continuare un studiou, recunoscut în toată lumea, datorită nenumăratelor talente de cineaşti ca LOTEANU, CALIK, DERBENEV, GAGIU, VODĂ... şi mulţi alţii, ca să nu-i numesc pe toţi. Filmele noastre au fost vizionate şi apreciate la marele festivaluri din Veneţia, din Roma, din Paris, din Berlin, de la San-Sebastian, din Rusia şi America... Cuvântul geographic ”Moldova”, necunoscut de mulţi, a prins o valoare cinematografică nemaipomenită în lume, datorită filmelor produse în această ţară. Cinematografia noastră moldovenească a deschis porţile în lumea mare, prezentând istoria şi cultura noastră naţională. Absenţa ei, din panoplia artei naţionale e un veritabil handicap. Eu aşi zice nu că trebuie restabilită, ci restabilită cât mai urgent şi cu multă gratitudine! Noi avem un trecut cinematografic glorios şi ţara e plină de tinere talente! Sunt convins, că bunul simţ al guvernului, oricare ar fi el, îl va conduce să ia o decizie înţeleaptă pentru a îndrepta această injustiţie dăunătoare culturii noastre întregi.

Ce le-aţi dori cineaştilor moldoveni?

- Mult curaj, multă abnegaţie şi ambiţie. Trăim timpuri dificile, dar cănd a fost uşor pentru un creator adevărat? Cu o simplă cameră de amator şi o idee genială în cap - se poate face minuni! Aşa şi-a început prima cinematografie mersul triumfal spre Olimp - urmaţi-i pilda, în aşteptarea vremurilor mai bune…
Aşi vrea să aduc omagiul meu tuturor cineaştilor moldavi, care ne-au parasit, a celor care mai sunt şi tuturor celor tineri, care-şi vor alege această meserie de cineast, care, incontestabil nu este din cele mai uşoare, dar este atât de fascinantă!

Material pregătit de Cudreavţeva Elena

Toate articolele rubricii