Muzica lemnului

De faptul cîtă măiestrie aveau cioplitorii în lemn încă din secolul XVII, ne putem convinge în muzeele noastre. Să ne convingem şi să ne uimim. Cu cîtă virtuozitate sunt sculptate coloanele din lemn, vopsite în culori vesele! Cu cîtă măiestrie este sculptat ornamental – de parcă se întinde viţa de vie! Cît de expresiv este chipul lui Hristos răstignit!

Prelucrarea artistică a lemnului – îndeletnicire tradiţională a meşterilor moldoveni, care se deosebesc printr-o bogăţie de feluri de sculptare, secretele căreia sunt păstrate pînă în zilele noastre, deşi azi s-a îngustat cercul de utilizare a articolelor din lemn. Lemnul, care era îndeajuns în pădurile noastre, se folosea în toate domeniile vieţii – de la construcţii arhitecturale pînă la obiecte mici de uz casnic. Arta populară de prelucrare a lemnului a ajuns desăvîrşirea, oferind culturii mondiale exemplare unice cu o melodicitate naţională deosebită.

Să începem cu arhitectura. Un stil original s-a stabilit în Moldova deja în sec. XIV. Bisericile din demn de acum 700de ani nu s-au păstrat, dar se cunoaşte, din sursele scrise, cum erau şi prin ce se deosebeau de bisericile altor popoare. Încununarea lor stilistică şi particularităţile arhitecturale s-au reflectat în promele biserici din piatră, construite pe teritoriul Moldovei. E caracteristic faptul că, chiar şi pe timpul năvălirii tătarilor şi dominaţiei otomane cînd des se restabilea tot ce era distrus de duşmani, a apărut tipul de biserică mobilă din lemn, însă trăsăturile naţionale specifice s-au păstrat.

Despre nivelul înalt de dezvoltare a acestei arte putem judeca după puţinele biserici din lemn care s-au păstrat din sec. XVII-XVIII. Din 700 de biserici din lemn, existente încă în sec. XIX, au rămas doar 17 biserici împrăştiate prin Moldova, în schimb una s-a apropiat de capitală şi poate fi văzută de fiecare chişinăuian. Pe teritoriul Muzeului Satului biserica Adormirii Maicii Domnului a fost mutată din satul Hirişeni(r-nul Teleneşti), ridicată iniţial în 1642. Pînă în zilele noastre a ajuns în stare deplorabilă, însă restauratorii i-au întors imaginea de altă dată, păstrînd peste 70 % din construcţia originală.

Azi în sate mai pot fi găsite case tradiţionale perioadei de la sfîrşitul sec. XIX – începutul sec.XX. Cu o temelie înaltă, cu faţadă, cu galerii, acoperişul se sprijină în stîlpi-coloane, decorate cu sculpturi în lemn, cu rame pentru uşi şi geamuri cu ornament geometric mărunt – cu aplicaţii din lemn. Gravurile în lemn se întîlneau la fîntîni, porţi etc.

Motivele geometrice - cercuri, dinţi, romburi, zigzag şi linii întrerupte, rozete şi stele, motive vegetative cu viţă de vie şi struguri, folosite nu doar la decorarea bisericilor şi caselor.

Astăzi mobila din lemn este de lux, mai ales cea sculptată. Strămoşii noştri (şi această abilitate o avea aproape fiecare bărbat) confecţionau mobilă din stejar, nuc, tei, salcîm, mlajă, acoperită cu desene, cu tăieturi de înaltă măiestrie ornamentală. Dulapuri deosebite, comode etc, lăzi pentru zestre sculptate sau pictate, cu ornamente specifice pentru casa moldovenească tradiţională. Obiectele apărute acum în casele sătenilor sunt deseori decorate cu sculpturi în stil tradiţional. Cei mai iscusiţi meşteri primesc în zilele noastre titlul de meşteri populari, unii din ei chiar reuşesc să deschidă ateliere de confecţionare a mobilei, cum ar fi cazul lui Constantin Frăţescu din r-nul Făleşti.

Azi e greu de închipuit că cineva foloseşte covata sau polonicul din lemn, însă vesela pentru păstrarea cerealelor, fundişoarele de bucătărie şi rafturile devin elemente de décor în casele de la sat şi oraş. Trebuie să menţionăm şi vasele din lemn pentru păstrarea vinului – butoaie decorative şi flegi, folosite pentru poftitul la nuntă, pe ornamentele cărora erau notate iniţialele meşterului, sau elemente cu semnificaţie magică – cum ar fi “coarnele boului”, “razele soarelui”. Meşterii de azi, avînd grijă de tradiţii, dau frîu liber fanteziei, folosesc motive moderne, dar care păstrează trăsăturile naţionale. Lăzile pentru zestre nu se mai întreabă astăzi, însă lădiţele sculptate, sfeşnicile, ponourile decorative ş.a. se procură cu plăcere la sărbătorile oraşului şi la expoziţii, unde meşterii îşi expun lucrările. Unii meşteri, cum ar fi Nocolae Teişanu, primeşte şi comenzi individuale chiar şi pentru proiecte grandioase.

O categorie aparte, o artă aparte – reprezintă instrumentele muzicale din lemn: fluiere, flaute cavale, clarnete, naie, buciume, cimpoaie, cobze şi multe altele apărute încă din Evul Mediu. Măiestria confecţionării acestora o deţineau meşteri rari, dar este vie tradiţia şi pînă în zilele noastre. Acum 20 de ani în Chişinău exista un atelier al Combinatului de producere pe lîngă Ministerului culturii a RSSM, unde, printre alţi meşteri, din 1964 a muncit Liubomir Iorga, care s-a proslăvit ca solist al ansamblului “JOC”. El nu doar că a însuşit cu uşurinţă această breaslă, ci şi a renăscut aşa instrumente vechi ca drîmba şi telinca, care erau pe cale de dispariţie. Azi acest atelier nu mai există, însă tradiţia de a confecţiona instrumente muzicale nu a dispărut, în mare parte datorită lui Liubomir Iorga. Apropo, mulţi îl cunosc – putea fi văzut în centrul Chişinăului cîntînd la fluier în compania unei oiţe albe. Discipolii lui pot fi întîlniţi în diferite colţuri ale Moldovei. Unul din ei - Grigorie Sîntepa din Trebujeni. De 5 ani confecţionează naie şi fluiere din salcîm şi boz. Mai înainte doar asculta melodiile populare preferate în interpretarea tarafelor şi soliştilor virtuoşi, dar cînd l-a întîlnit pe Liubomir Iorga, s-a învăţat cum să facă instrumente şi cum să cînte la ele. Naiul lui atinge trei octave, fluierul poate fi ajustat atît în re-major, cît şi în do-major. Instrumentele lui sunt procurate de muzicieni începători şi experimentaţi. Grigore Sîntepa anual este prezent la Sărbătoarea vinului şi la alte manifestări tradiţionale. El ar dori să transmită îndeletnicirea preferată mai departe, generaţiilor viitoare, şi pentru asta a deschis în şcoala din sat un cerc pentru băieţii talentaţi, însă acolo nu se găsesc mijloace pentru a-l plăti. În republică practic nu sunt scoli profesionale de meşteşuguri, unde s-ar învăţa meşteşugurile populare, o excepţie fiind Colegiul republican de artă populară din Soroca. Chiar şi în aceste condiţii, meşteri talentaţi şi ambiţioşi, devotaţi tradiţiilor populare sunt şi printre tuneri. Astfel, la jocurile Delfice organizate la Chişinău, devenite festival prestigios al artei profesionale, aurul la categoria „schlptatul în lemn” a fost luat de tînărul Tudor Murzuc.

Material pregătit de Cudreavţeva Elana

Toate articolele rubricii