Muzeul satului în oraşul nostru

Trecând de „porţile oraşului” şi mergând spre parcul Valea Crucii, vom observa un indicator "Biserica de lemn, monument istoric, sec. XVII". Mergând prin parc pe drumul care şerpuieşte printre pini, admirăm frumuseţea unui peisaj cunoscut, invocând incultura concetăţenilor care lasă gunoaie după picnicuri, şi în sfârşit, o vom vedea…..şi vom uita de toate. O veche biserică din lemn – Adormirea Maicii Domnului – ca o corabie, care a plutit printre veacuri pe valurile neliniştite ale istoriei. Graţia formelor şi finalitatea stilată, creată de mânile meşterilor în 1642 din lemn de stejar, care pe atunci aveau vârsta de o sută de ani, umbrită de albastrul cerului veşnic tânăr şi de verdele aprins al culmelor, va fi apreciată chiar şi de persoana cea mai indiferentă faţă de legile armoniei. Această biserică este parte a Muzeului Satului, idea creării căruia mulţi ani a plutit în aer, şi iată că a coborât pe pământ, dar până când doar în forma acestei biserici vechi, care captivează prin frumuseţea sa.

Deşi este exponat de muzeu, biserica este una adevărată, în ea se ţin slujbe sâmbăta şi duminica şi în zilele sărbătorilor religioase, se botează, se cunună, etc.

Istoria bisericii, care în 2012 numără 370 ani, nu este simplă, dar cunoscută cu exactitate. Este unica biserică din lemn care a supravieţuit, care a păstrat trăsăturile arhitecturii moldoveneşti clasice din evul mediu. Este cea mai veche şi mai înaltă biserică din ţară. Este o biserică călătoare. A fost „ridicată de enoriaşii satului Hirişeni” în 1642, nu pe loc, ci la mănăstirea Hârjăuca, din srejarii codrilor călărăşeni. În anul 1821 mănăstirea a fost mutată la locul nou, iar sătenii din Hirişeni (acum r-nul Teleneşti) au demontat biserica şi au mutat-o la ei în sat, unde a slujit peste 100 de ani. Iar cînd acolo, în 1928 s-a încheiat construcţia noii biserici din piatră, cea de lemn servind pentru slujbele de înmormântări, iar apoi a fost părăsită. Peste opt decenii s-a învechit de tot, a căzut acoperişul, ploia cădea peste vechile icoane, vîntul bătea prin altar.
Prin minune 75% din bârne şi 70% din iconostas s-au păstrat.

În anul 2009 biserica demontată a mai săvârşit o călătorie– la Chişinău – la iniţiativa arhitectorului Eugen Bâzgu şi cu ajutorul preotului Seghei Curnic (biserica din Hirişeni a figurat în calitate de exponat pentru Muzeul satului încă în Decretul Preşedintelui Moldovei din 1995, potrivit listei alcătuite de E. Bâzgu, dar nu exista susţinere financiară). Localnicii nu doreau să dea biserica, preferând ca aceasta să putrezească lângă mormintele strămoşilor, deoarece nu credeau că va fi restaurată. Dar au fost convinşi de experienţa pozitivă de restabilire a bisericii din lemn din s. Palanca, r-nul Călăraşi, unde timp de 5 ani (2004 - 2009) prin străduinţa aceloraşi oameni a fost readusă la viaţă biserica din lemn. Sătenii au căzut deacord, primind în schimb, datorită preotului Serghei Curnic, o capelă din piatră, pentru ca locul sfînt să nu fie călcat în picioare. Iar biserica care se pierdea, a fost desfăcută, lemn cu lemn fiind numerotat, şi lucrătorii specializaţi au adunat-o aici către septembrie. Fragmentele pierdute sau putrezite au fost înlocuite cu altele noi, folosind materiale autohtone, cu exepţia materialelor pentru acoperiţ care au fost aduse de la Cernăuţi. O parte din icoanele păstrate sunt déjà restaurate, de pe unele s-au curăţit două straturi cu imagini, lăsând şi restabilind cea mai veche imagine. Tencuind pereţii, s-a folosit nisip de râu, var de 7 ani şi câlţi de cânepă– după tehnologiile vechi, fără ciment şi alte material moderne. În curînd vor fi pictaţi pereţii. Pe podea sunt aşternute covoare moldoveneşti vechi, unele dintre ele au peste 100 de ani,– acestea au fost aduse din s. Vălcineţ, r-nul Călăraşi.Toate mijloacele financiare pentru restaurare au fost donaţii ale oamenilor de bună credinţă. Paza bisericii (deşi este parte a muzeului) este organizată tot fără mijloacele statale.

În curtea bisericii mai întâlnim un exemplar al arhitecturii în lemn– răstignirea adusă de la cimitirul, unde era biserica.

După cum ne-a povestit Eugen Bâzgu, care a condus lucrările de restaurare a bisericii Adormirea Maicii Domnului, autorul proiectului „Muzeul satului”, aprobat încă de primul preşedinte al RM şi primul director al acestuia, biserica din lemn –este doar a suta parte a viitorului muzeu, pentru care au fost repartizate 172 ha în jurul lacului şi se planifică montarea a 165 obiecte.

De opt decenii se încearcă crearea acestei culegeri etnografice sub cerul liber. Pentru prima dată idea de a aduna într-un spaţiu comun monumentele arhitecturii rurale păstrate din secolele trecute şi anturajui traiului de la sat a fost enunţată de etnologul basarabean Petrea Ştefănucă în anul 1933, care a publicat un articol mare după deplasările sale prin sate, unde a descoperit multe mori de vînt şi de apă, biserici şi case inedite, care déjà atunci se pierdeau în istorie. A fost represat în 1940, dar mini –muzeul etnografic la Chişinău a fost deschis, în 1942. În grădina orăşenească, la un cartier de la monumental lui Ştefan cel Mare, pe partea dreaptă, a fost amplasată biserica din lemn din s. Cornova, o moară şi trei case din satele Purcari şi Ignăţei. În 1943 biserica a fost expusă la Leipzig, dar mai târziu toate exponatele primului muzeu au dispărut.

După război de aceeaşi idee a fost pasionat Robert Kurţ, fost arhitector principal al Chişinăului în anii 1940 şi din 1944 până în 1951. Creatorul Parcului central de cultură şi odihnă (acum „Valea Morilor”), care a proiectat intrarea de sud, care acum este semidistrusă, intenţiona să creeze pe teritoriul parcului şi Muzeul satului. Robert Kurţ, împreună cu Paul Naumov, au elaborat 7 proiecte –schiţă a muzeului. Nici unul dintre acestea nu a fost realizat, deşi în 1962 în revista «Советская этнография» a apărut un articol, despre faptul că RSS Moldovenească, prima din URRSS, intenţionează să creeze un asemenea muzeu. Însă conducerea de partid locală tătăgăna realizarea acestui plan, nu o considera drept o sarcină prioritară, considerând că „întreaga republică –şi aşa este muzeu sub cerul liber”. Dar, după cum vedem, idea nu a murit.

A fost preluată de Eugen Bâzgu. Fiind student, în anul 1982, proiectul său pentru muzeul satului a primit premiul doi la concursul unional al proiectelor studenţeşti. Cei patru ani ai studenţiei sale i-a dedicat expoziţiilor, care ţineau anual câte 4-5 luni, cutreerând împreună cu colaboratorii Academiei de Ştiinţe 420 de sate şi adunând un bogat material etnografic, pentru a sistematiza pe bază ştinţifică patrimoniul istoric al athitecturii rurale. Până atunci cercetări de asemenea proporţii nu se desfăşurase, şi nici un fel de literatură ştiinţifică în acest domeniu nu exista. În 1989 a fost anunţat un concurs oficial pentru crearea muzeului satului. Au participat 4 echipe, echipa lui E. Bâzgu a cîştigat concursul, şi iată că de mai bine de 20 de ani încearcă să materializeze idea. Cauzele întinderii realizării, credem că sunt clare.

Potrivit proiectului lui Е. Bâzgu, aprobat la cel mai înalt nivel în stat, muzeu va prezenta 4 zone etnografice ale Moldovei: de nord, de sud, codrii şi zona Orheiului. Cele două din urmă coincid geographic, dar se deosebesc prin particularităţi artistice şi prin materialele folosite – coloane din piatră în zona Orheiului– este un fenomen unic în Europa pentru arhitectura ţărănească. În zone vor fi amplasate 15-20 de diferite tipuri de case, care datează cu sec. XVIII – mijlocul sec. XX, fântâni, şcoli din sec. XIX, diferite mori. etc. Lucrătorii muzeului au adunat deja şi au adus toate tipurile de mori existente în Basarabia, cu excepţia celei piramidale, la care se învârte doar partea de sus. O asemenea moară se găseşte în satul Cernoleuca, r-nul Donduşeni. Dezasamblate, acestea se păstrează pe teritoriul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Printre acestea – moara din satul Tănătari, r-nul Căuşeni – cea mai mare din Balcani– aproximativ 24 m înălţime, aproape ca şi cunoscutele în toată lumea mori de vânt olandeze. Una din morile de vânt, fiind deja instalată pe teritoriul Muzeului satului, a ars.A mai fost adunată una –care poate fi văzută pe teritoriul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (str. Kogălniceanu, 82). Datoria acestei mori din s. Gangura, r-nul Ialoveni este interesantă. A fost descoperită întâmplător, povesteşte Е. Bâzgu, discutând cu un bătrân localnic. El deodată a recunoscut că după o grămadă de lenme în curtea lui este ascunsă moara tatălui. În 1947 a fost adusă de pe deal, au ascuns-o şi familia a supravieţuit foamei , deoarece în taină, manual măcinau grâul. A refuzat atunci să vândă moara muzeului, şi numai în 1998 s-a reuşit procurarea acestei mori de la rudele deja decedatului stăpân. Mai sunt şi trei biserici demontare, una dintre ele în curând va fi restabilită pe teritoriul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

În ce priveşte Muzeul satului, totul depinde de mijloacele financiare. Aportul statului – este pământul, faoarte scump în capitală. Este o zonă cu alunecări de teren, de aceea necesită vegetaţie, fapt bun pentru muzeu, spune E. Bâzgu, astfel se creează landşaftul epocii trecute. Încă un ajutor din partea statului este proiectul - o muncă ştiinţifică complexă, precum şi instruirea muncitorilor în ce priveşte arta restaurării şi a controlului corectitudinii în executare. Din păcate, majoritatea bisericilor, mănăstirilor etc., în timpul nostru se repară cu folosirea noilor materiale şi tehnologii, dar nu se restaurează, iar deseori se demolează, construind o copie a cestora, excluzîndu-le din lista monumentelor de cultură şi istorie.

Anul viitor în faţa bisericii Adormirea Maicii Domnului se planifică ridicarea unei clopotniţe, în corespundere cu o curte bisericească din sec. XVII. Privind biserica, drept clopotniţă poate fi luat un turnuleţ cu o terasă care se înalţă deasupra pronaosului. Dar, după cum a explicat E. Bâzgu, aceasta nu este o clopotniţă ci un turn de pază. Asemenea posturi de pază erau în acea perioadă peste tot, iar cei de pază urmăreau dacă nu se vede undeva fum negru – semn de alarmă, care vorbea de atacul turcilor sau tătarilor. Văzând un semn de pericol, aprindeau singuri o făclie cu smoală, pentru a preântâmpina vecinii, şi aşa mai departe-în lanţ.

Tot în acest an pe teritoriul Muzeului Satului alături de biserică vor fu construite modele ale epocii evului mediu, o fântână şi o casă- din afară construită din lemn, iar din interior din piatră, cu încălzire modernă.

Material pregătit de Cudreavţeva Elena

Toate articolele rubricii